Formularul pentru autentificare

Categoriile secţiunii

Căutare

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 12

Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Part of me.
Fuck everything that hurts you.
Luni, 05.28.2018, 12:31 PM
Bine aţi venit Vizitator
Principală | Înregistrare | Autentificare | RSS

Director de fişiere

Principală » Fişiere » Fişierele mele

...
[ Descarcă de pe server (14.6Kb) ] 11.07.2014, 11:28 PM

Avem nevoie de exagerare ca de aer. Iti faci planuti marete, te vezi cu adevarat important peste cativa ani. Totul iti mareste stima de sine, demnitatea. Iti hranesti orgoliul. Povestesti unele lucruri si le faci mai interesante decat sunt. Dar e o necesitate. Vrei atentie. Pari nebun cand faci exces de exagerare. Toti suntem nebuni- macar o data in viata-, dar nu neaparat pe fata. Devii nebun oficial, cand iti expui ideile hiperexagerate si ceilalti se uita la tine si incearca sa vada logica faptelor acolo unde lipseste. Pentru cei care fac o obisnuinta din momentele de nebunie exista doctori si acte oficiale ale declararii starii de “hiperexagerare”. Poti alege sa nu iti prezinti ideile si sa ramai nebun doar in constiinta ta, inconstient cateodata. Nu vreau sa spun ca a exagera putin (daca exista termenul) te determina imediat sa fii nebun. Dar in viziunea unor oameni, relativ cu capul pe umeri (acele persoane care nu isi expun ideile), esti, daca nu te incadrezi in limitele lor de exagerare, chiar daca nu sunt considerate asa, intrucat sunt privite a fi granitele normalitatii.

Recunosc ca mi-e frica. Frica e un sentiment bun. Adica iti arata ca simti ceva. Iti demonstreaza ca ai si alte sentimente pe langa aceasta: iubire, disperare, ura, melancolie, singuratate. Iar mie mi-e frica sa pierd: atentie, grija, protectie, dragoste, prietenie, familie, scoala, nimic, tot ce am. Sentimentul pierderii e in orice castigator. Si orice castigator e un luptator pentru ca a decis sa ignore frica de a pierde, sa se lupte contra ei, mai bine zis, vrand cu ardoare sa arate ca nu il poate opri, ca el poate creste, evolua impotriva oricarui sentiment, major sau infim, de esuare. Pe unele planuri, ma cred castigatoare. Insa, pe altele… Cand ma gandesc acum, probabil ca ma lupt cu o frica mult prea mare pentru forta mea.

Am sa gresesc de multe ori. Si chiar sper asta. Nu pentru ca vreau sa invat din ele, ci pentru faptul ca, la o mare greseala, puterea mea de a o depasi, a o repara, va fi mai mare. Cu cat gresesc mai mult, cu atat voi creste in dorinta asidua de ascensiune a puterii cognitive si sufletesti.

- Esti proasta.

Multumesc prietenei mele ca imi aminteste in fiecare zi. Are dreptate. O dau in bara de multe ori in ultima vreme. Incep sa se stabilizeze obiceiuri proaste. Chiar m-am apucat serios de fumat. O tigara pe zi in timpul scolii, minim. De ce credeam la inceput ca nu o sa ajung la asta? De ce credeam? Am un reflex in a spune: una scurta si o guma. Sunt prea proasta la capitolul asta. Nu vreau sa devin dependenta. Sper ca odata cu venirea vacantei si statul acasa sa scap de prostiile acestea. Cu toate ca am inceput cu fumat voluntar, obligandu-ma sa accept fumul, acum totul e benevol, involuntar, decurge de la sine, nu se mai lupta cu rezistenta. S-a obisnuit cu efectele, chiar daca acum lipsesc cauzele, si nu mai pune intrebari degeaba. Am spus ca fac asta doar cand sunt suparata, dar acum si de facto o fac pur si simplu, asa. Si imi dau seama ca acesta este monstruosul din faptul de a fuma: incepi sa faci asta fara motive si te obisnuiesti asa. Nu suna foarte grav, dar asa este. In viziunea unui om obisnuit poate fi trecut cu vederea, pentru incepator banalitatea nu mai exista si realizeaza ce face, dar nu se poate opri. Ca mine.

Categorie: Fişierele mele | Adăugat de: sound-of-space-dementia
Vizualizări: 81 | Descărcări: 11 | Comentarii: 1 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: